Hai cu Pasagerul in Coasta de Azur – de la 1050lei/persoana
Parteneri de calatorie in Coasta de Azur 19-22 Februarie 2022 – de la 1050 lei/persoana
CONDITII COVID DE CALATORIE IN FRANTA
RESTRICȚII DE INTRARE PE TERITORIUL NAȚIONAL:
Intrarea în Franța:
Persoanele nevaccinate care sosesc din România (aflată pe lista statelor verzi) trebuie să prezinte un test molecular tip PCR sau antigen, efectuat cu maximum 24 de ore înainte de intrarea în Franța sau un certificat de recuperare de COVID-19, care atestă o infectare confirmată cu cel puțin 11 zile și maximum șase luni anterior. Copiii cu vârsta de până la 12 ani sunt exceptați de la această măsură.
Astfel, la intrarea pe teritoriul francez se aplică următoarele măsuri pentru persoanele cu vârsta de peste 12 ani care sosesc din România, conform Strategiei de redeschidere a frontierelor:
nu este necesară prezentarea unui test negativ pentru COVID–19 pentru persoanele care sunt vaccinate complet cu un vaccin autorizat de UE. Schema de vaccinare este considerată completă la 28 de zile de la administrarea dozei unice pentru vaccinul Janssen (Johnson & Johnson), la 7 zile de la administrarea celei de-a doua doze pentru celelalte vaccinuri recunoscute de Agenția Europeană a Medicamentului (Pfizer/Comirnaty, Moderna, AstraZeneca/Vaxzevria/Covishield) și, pentru persoanele care au efectuat toate dozele necesare dintr-un vaccin autorizat de OMS și nerecunoscut de Agenția Europeană a Medicamentului, la 7 zile de la administrarea unei doze complementare de vaccin cu ARN mesager care beneficiază de o astfel de recunoaștere.
persoanele care nu sunt vaccinate (cu schemă completă, conform detaliilor de mai sus) trebuie să prezinte la îmbarcare/la trecerea frontierei:
fie rezultatul unui test negativ pentru COVID-19, de tip PCR sau antigen (TAG), efectuat cu cel mult 24 de ore înainte de plecare. Singurele teste antigen care pot fi prezentate sunt cele care permit detectarea proteinei N a virusului SARS-CoV-2. (https://www.legifrance.gouv.fr/jorf/id/JORFTEXT000043798619) Sunt exceptați pasagerii aflați în tranzit aeroportuar, pentru care statul de destinație finală nu solicită testul.
fie un certificat de recuperare de COVID-19, care atestă o infectare confirmată cu cel puțin 11 zile și maximum șase luni anterior.
Atenție! Se acceptă ca certificate doveditoare ale vaccinării, trecerii prin boală sau ale rezultatului negativ al unui test tip RT-PCR doar certificatele care conțin un cod QR și care sunt redactate în limba statului în care au fost emise și în limba engleză.
Pentru mai multe detalii : mesaj privat pe chat-ul paginii
DETALII VACANTA
- Ruta: Bucuresti – Coasta de Azur
- Perioada: 19-22 februarie 2022
- Temperatura medie: 12°
- Moneda locala: Euro
- Plecare: Aeroportul Otopeni, Terminal Plecari
- Obiective turistice: Cannes, Nice, Monaco
- Numar personane: 6 minim/ 20 maxim
INCLUS IN PRET:
- Biletul de avion dus/intors
- Bagaj de mana (20x30x40 cm)
- Cazare 3 nopti
- Insotitor de grup
NU ESTE INCLUS IN PRET:
- Transportul de la/catre aeroport
- Intrarea la diferite obiective turistice
- Deplasarea cu transportul local
- Bagaj de mana mare (55x40x23 cm)
- Alte mese
ASIGURARE DE CALATORIE:
- Pentru ASIGURARE DE CALATORIE recomand: HEYMONDO
- Discount de 5% daca folositi link-ul de la Pasagerul
CONDITII CALATORIE:
- este necesar trimiterea documentului de calatorie pentru biletele de avione
- a se intelege ca este pandemie si se poate anula oricand din diferite motive (covid, anulare zbor, carantina etc)
- a se intelege ideea de grup de oameni necunoscuti si ca pot fi caractere diferite
- a se intelege ideea de grup (mergem cu totii)
- se doarme cate doua persoane in camera
- conditie fizica buna
- cazarea se achizitioneaza cu 5 zile inainte de plecare pentru a fi siguri ca putem pleca
- ATENTIE! CAZAREA ODATA PLATITA NU PUTEM GARANTA RETURNAREA BANILOR
REZERVARE:
- Se plateste avans de 300 lei/persoana sau prin achitarea integrala a vacantei pentru rezervarea locului
- Avansul se pierde in cazul in care se renunta la rezervare
CAZARE:
- Camera dubla sau twin
- Se va sta cate 2 persoane in camera
- Vom sta cazati la hotel de 2 stele
- CAZAREA SE POATE SCHIMBA IN FUNCTIE DE DISPONIBILITATE IN ZIUA CARE SE VA ACHIZITIONA
FIDElIZARE:
- DETALII PE SITE DESPRE CUM POTI OBTINE PUNCTE DE FIDELIZARE PUNCTE DE FIDELIZARE
Pentru mai multe detalii : mesaj privat pe chat-ul paginii
RECOMANDAM:
EveryDay HoliDay
[embedyt] https://www.youtube.com/watch?v=Z9VuwniHNyg&t=106s[/embedyt]
Verifica dimensiunile bagajelor: BAGAJE
*Daca iti place ceea ce facem, sustine acest proiect cu o donatie DONEAZA AICI . MULTUMIM!
**Cazarea se poate modifica in functie de disponibilitatea ei.***Avand in vedere perioara de pandemie existanta, vacanta se poate anula din diverse motive.
****Va reamintim ca Pasagerul.ro nu este o agentie de turism ci doar un blog de tip DO IT YOURSELF cu ponturi de (cazare, bilete sau alte activitati). Va multumim pentru intelegere.
Please follow and like us: